Acesta este cel mai înalt nivel acordat de ICF coachilor din Romania, titulatura atestă competențe ridicate de coaching, pe baza unui proces indelungat de pregătire, supervizare şi experiență profesională.
Nivelul profesional PCC se acordă în condiții exclusive, este nevoie de pregătire riguroasă, cel puțin 750 de ore experiență concretă cu clienți de coaching, precum şi promovarea unui examen teoretic şi practic. Pentru a obține certificarea, mai multe înregistrări ale unor sesiuni reale sunt ascultate şi evaluate de un examinator ICF care deține cea mai înaltă certificare, Master Certified Coach.
„Efortul de obținere a acestei certificări este uriaș, atât ca volum de cunoștințe acumulate, zile numeroase de
training şi supervizare, cât și în ceea ce privește experiența practică, demonstrată în peste 1300 de ore de
coaching. Sunt bucuros că, la finalul acestui proces care a durat mai bine de cinci ani, mă pot alătura grupului restrâns de PCC din comunitatea românească de coaching, dar cea mai mare satisfacție o am, în continuare, pentru schimbările în bine pe care clienții mei își găsesc motivația să le facă”.
Inainte de a conduce compania de training şi coaching MTW Romania, Viorel Apetrei a făcut parte din managementul Microsoft Romȃnia si a lucrat ca producator de televiziune. Licențiat în Drept la Universitatea Bucureşti, a absolvit Executive MBA Asebuss, precum şi alte programe de pregătire la Henley College of Management şi Kellogg University.
In afara de programele de training, Viorel este acum implicat in coaching individual si de echipa, supervizare si programul open Academia de Coaching pentru Manageri.
Leave a Reply