Specialiștii în HR si comunicare au la dispoziție un nou instrument de dezvoltare a angajaților și susținere a imaginii companiei în mediul de afaceri: newsletterul „Shotul de gramatică” ajunge la peste 10.000 de angajați, profesioniști din banking, pharma, FMCG. Interesul arătat de clienți a fost determinat de faptul că temele, tratate într-o manieră amuzantă și directă, cu exemple concrete, sunt ușor asimilate și aplicate. Îmbunătățirea comunicării, prin corectarea unor greșeli frecvente, contribuie la îndeplinirea a două obiective importante ale departamentelor HR: creșterea încrederii fiecărui angajat şi o mai bună imagine a companiei în fața partenerilor..
Comunitatea pasionaților de gramatică din jurul newsletterului săptămânal realizat de compania Headline este formată din 10.000 de profesioniști din cele mai diverse domenii de activitate (banking, pharma, FMCG), interesați de o mai bună imagine proprie, de perfecționarea lor în calitate de comunicatori și de reprezentarea corectă a companiei în mediul extern.
A scrie corect este, fără îndoială, un semn de respect față de tine însuți și față de cei cu care interacționezi, colegi, clienți sau parteneri. Fără să aibă specializări în gramatica limbii române, acești oameni sunt interesați să se exprime corect, riguros, fie că trimit un e-mail către un client sau, dimpotrivă, vorbesc unei adunări de 500 de persoane. Ca urmare, primesc în fiecare săptămână un „Shot de gramatică”, scris într-o manieră amuzantă, ușor de citit într-o pauză sau printre picături, între două treburi.
În fiecare ediție sunt tratate, simplu și direct, câte două teme de gramatică a limbii române, de cele mai multe ori referitoare la greșeli frecvent întâlnite în comunicarea de afaceri (unele dintre acestea, sugerate chiar de către abonați). Conținutul se bazează pe exemple din business, explicații pe înțeles și trucuri simple de verificare a exprimării scrise și orale. Pentru a fi mai aproape de cititorii lui și pentru a le aduce acestora beneficii directe, „Shotul” nu operează cu noțiuni sau concepte complicate, ci doar prezintă problema, explică eroarea, oferă varianta corectă și sugerează variante de verificare (de exemplu, de ce nu este corect să scriem „ar trebuii”, „va venii”, „vă rog să-mi trimite-ți”, „a hotărâ”, „ultimile zile” sau „aceiași temă de discuție”, de ce sunt deficitare exprimările precum „propunerile care le-am făcut”, „ideea pe care o avuseseți”).
Abonamentul lunar (pentru patru ediții ale „Shotului de gramatică”) pornește de la 45 de euro+TVA, în funcție de numărul de angajați din compania abonată. Pentru detalii, primirea gratuită a unei ediții test și abonare trimiteți un e-mail la gramatrix [la]headline[punct]ro.
Leave a Reply