Aseara am participat, in calitate de invitat si motivational speaker, la Employees Communication Meeting organizat de Xerox Romania, unul dintre partenerii mei in proiectul de publicare a cartii “Mai bun, mai increzator, mai puternic, ca prezentator”. M-am bucurat sa le pot vorbi oamenilor despre energie si un plus de succes si am fost incantata sa vad o echipa dinamica, legata si pregatita pentru 2013.
Cei peste 100 de “xeroxisti” din sala au facut o atmosfera minunata, cu aplauze si urale, in spiritul schimbarii despre care le-am vorbit si al “construirii propriei realitati”, chiar si in vremuri dificile, cum sunt cele pe care le traim. Daca vrem ca acesta sa fie anul nostru, ar trebui sa ne largim viziunea asupra propriului potential si sa facem schimbari disconfortabile, dar necesare. Sa incercam sa facem lucrurile diferit, pentru a obtine rezultate diferite. Si, dupa ce am vazut ieri, la Xerox se poate 🙂
Am invatat, la randul meu, ca oamenii acestia, multi dintre ei premiati in cadrul evenimentului de ieri, au facut ca imposibilul sa devina posibil si au castigat, chiar si atunci cand au pornit cu a doua sansa. Tot ei au “best practices” pe care le impartasesc altor echipe din Europa. Si au colegi care lucreaza de 30 de ani in Xerox, in timp ce unii dintre ei nu au inca 30 de ani de viata… O echipa completa, gata pentru succes.
Le multumesc tuturor pentru ca au facut o seara minunata, motivationala si plina de energie!
Leave a Reply