Tot mai des sunt întrebat despre motivația şi angajamentul angajaților, aceasta a fost tema cea mai grea, provocarea anului 2015. N-am ținut o statistică exactă dar cred că, la trei întȃlniri din cinci, directorii cautau răspunsuri şi programe minune cu care să-i readucă pe colegii lor în starea de „vibrație constructivă”, „să-i facă” să muncească mai mult şi mai bine şi, dacă se poate, cu zȃmbetul pe buze. „Le-am crescut salariile, facem cursuri, îi ducem în team building, nimic nu merge, sunt blazați, lucrează la minimum şi de-abia aşteaptă să plece acasă, la terminarea programului…” Chiar şi patroni experimentați m-au întrebat „Viorel, ce să fac cu ei?”.
Întrebarea este de un milion de euro, numai că răspunsurile trebuie căutate în altă parte. De cele mai multe ori, nu la angajați este principala problemă, ci în ADN-ul organizației sau în sala consiliului director. Generațiile s-au schimbat, iar tinerii au tot mai multă nevoie de un mediu provocator, proiecte interesante prin care să se dezvolte (rapid) şi, nu în ultimul rȃnd, de un sens, să vadă în ce fel organizația lor contribuie la schimbarea societății, inovează, aduce bunăstare sau, de ce nu, creează istorie. Liderii seniori şi managerii HR vorbesc tot mai des despre „people engagement”, un fel de apă sfințită care vindecă şi motivează, dar propria companie nu a reuşit să-şi lămurească un scop credibil, motivul pentru care există, în afară de a face o căruță de bani. Pe fond, nu e vorba numai de comunicare, valori prinse în postere afişate pe pereți sau scrise „ca să fie” pe site-ul companiei, ca să atragă candidați la recrutare. Şi nu e vorba despre „Ce să fac cu ei?” ci „Ce să faci cu tine?”.
N-aş vrea să scriu un text socialist despre lăcomia patronilor şi asuprirea angajaților, nu e cazul, ştiu prea bine ce înseamnă să cauți contracte, să plăteşti taxe şi salarii atunci cȃnd stai prost cu banii, cum e să fii lăsat baltă atunci cȃnd ai nevoie. Ce vreau să spun este că, pȃnă la urmă, este vorba de realism şi asumarea unui model de business. Dacă tot ceea ce faci este de natură tranzacțională şi oportunistă (aşa cum spunea un mare manager pe care l-am întȃlnit – « Valorile noastre sunt să fim oportunişti ! »), este despre optimizare şi „De unde facem rost de nişte bani?”, aşteaptă-te că angajații nu vor fi motivați, te vor trata exact cu aceeaşi monedă, „Primesc un salariu, fac ce pot, plec imediat ce mi se termină programul, sunt gata să mă mut la competitor pentru nişte bani în plus.” E un model de lucru, cu plusuri şi minusuri, înțeles ca atare.
Ceea ce nu (mai) merge în lumea asta e să umbli cu dublă măsură.
Citește continuarea articolului la http://viorelapetrei.com/angajamentulangajatilor/
Leave a Reply